Asistent Material

Iluminatul interior: Sfaturi și sugestii pentru fiecare cameră

by Cristian Rusu
October 13,2022

Oricât de interesant și cu gust ar fi amenajată o încăpere și oricat de speciale ar fi elementele de decor care se afla în ea, fără lumini de interior potrivite, farmecul camerei se pierde. Când alegi sursele de lumină, trebuie să ții cont atât de funcționalitatea acestora, cât și de „efectul artistic”. Dacă erai în căutarea celor mai bune idei pentru iluminarea casei tale, ai ajuns unde trebuie, pentru că ți-am pregătit mai jos toate informațiile de care ai putea avea nevoie în acest sens, precum și multe idei pe care le poți aplica în design-ul casei tale, pentru a te putea bucura de un cămin primitor și iluminat ca la carte. Iată ce trebuie să știi, atunci când alegi sursele de lumină pentru casa ta!

Idei iluminare living – ce lumini pui în sufragerie?

Lumina generală, care vine din tavan și care se plasează, de obicei, în centrul încăperii, trebuie să poată acoperi o parte cât mai mare din încăpere. Dacă vrei să aduci lumină într-o încăpere de dimensiuni mari, poți opta pentru un candelabru sau pentru o lustră cu mai multe brațe. Atenție, însă, la aprecierea corecta a numărului de becuri de care ai nevoie pentru lumina generală. Dacă alegi o lustră sau un candelabru mult mai mari decât ar fi necesar, s-ar putea ca încăperea să fie luminata excesiv, ceea ce poate deveni deranjant.

Ce lustre se poartă în living?

Corpurile de iluminat pentru living trebuie alese, desigur, în funcție de design-ul pe care ai optat să îl folosești în sufragerie. Dacă vorbim despre o încăpere elegantă, realizată într-un stil clasic sau unul minimalist, s-ar putea ca lustra Mona să fie cea mai potrivită ca sursă de lumină principală în camera în care îți găzduiești oaspeții. Realizată din metal cromat și protejată de un abajur din sticlă, lustra Mona are un diametru de 400 de milimetri și o temperatură de culoare caldă, care te va ajuta să redai o atmosferă primitoare și potrivită pentru orice situație.

Lustra Mona

Dacă ți-ai amenajat sufrageria într-un stil modern și ai preferat să adaugi elemente vibrante, care ademenesc privirea cu detalii ieșite din comun, de ce să nu aplici aceeași strategie și în alegerea unui corp de iluminat care nu are cum să treacă neobservat? Lasă-te inspirat de pendului Berbera, creat special pentru cei cu o viziune aparte. Abajurul acestuia este fabricat din sticlă, iar culoarea wenge face din această sursă de iluminat o alegere excelentă pentru încăperile cu personalitate.

Pendul Berbera

Odată ce ai ales principala sursă de lumină din încăpere, trebuie să te gândești și la următoarele soluții de iluminare pentru living, care să completeze elementul central. Este vorba de lumina punctuală, care poate fi realizată cu ajutorul unor spoturi, pe care le alegi special pentru zonele în care desfășori o anumită activitate sau pentru elemente pe care vrei să le scoți în evidență. Deasupra mesei sau a zonei de citit, spre exemplu, poți opta pentru un pendul plasat mai jos decât lumina centrală, care va da o nota elegantă și sofisticată încăperii.

Alege becuri cu lumina caldă sau rece pentru citit, în funcție de preferințele tale.

Nu putem încheia capitolul de idei pentru iluminat un living modern fără să amintim de lămpile de decor, așa cum este lampa Vesuvius, ideală pentru a crea o lumină ambientală care invită la relaxare. Așa cum îi spune și numele, această lampă amintește de vulcanul Vezuviu prin culori și textură, fiind ideală pentru zona de birou din living.

Lampa Decor Vesuvius

Nu în ultimul rând, te poți bucura la maximum de un efect inedit dacă apelezi la o soluție de iluminat living foarte apreciată de pasionații de artă. Dacă ai amenajat un decor deosebit de perete sau ai montat un tablou pe care adori să îl admiri ori de câte ori acesta apare în câmpul tău vizual, ai face bine să îl scoți în evidență cu ajutorul unei surse de lumină excelent pentru acest tip de iluminat. Îți recomandăm să optezi pentru aplica Picture Light, creată dintr-un metal care imită bronzul, potrivită pentru a conduce toate privirile către opera de artă pe care ai ales să o expui pe unul dintre pereții sufrageriei tale.

Aplica Tablou Picture light

Iluminat bucătărie – cum alegi sursele de lumină?

Bucătăria este locul în care magia coboară în farfurie, iar pentru o atmosferă cu adevărat plăcută în spațiul în care iei masa alături de cei dragi te poți folosi tot de micile trucuri și efecte pe care corpurile de iluminat le pot realiza. La fel ca sufrageria, și bucătăria are anumite puncte cheie, precum zona destinată gătitului (care, în cazurile cele mai fericite, poate fi reprezentată de o insulă), zona mesei sau zona de preparare a gustărilor, iar toate acestea pot fi evidențiate în cel mai simplu mod.

Și pentru că bucătăria poate deveni, uneori, cea mai aglomerată încăpere a casei, îți recomandăm să realizezi iluminarea acestei camere în trepte. Iată cum poți face asta:

începe cu partea de jos a mobilierului – probabil știi deja ce efect pot avea câteva spoturi sau o bandă de LED -uri așezate în partea inferioară a pieselor de mobilier din casa ta. Le poți monta și deasupra hotei sau chiar în zona de gătit a bucătăriei tale, acolo unde se află plita sau aragazul.

alege o sursă de lumină principală – aceasta te va ajuta să pregătești masa fără a rata vreun detaliu.

nu uita de iluminarea blatului de bucătărie – zona de preparare a mâncării trebuie iluminată separat, pentru o mai bună vizibilitate asupra ingredientelor pe care le folosești în prepararea felurilor tale preferate.

completează decorul cu o lampă cu abajur care să coboare până deasupra mesei – pendului Shane va crea o atmosferă intimă, perfectă pentru cinele în familie.

Intensitatea luminoasă a corpurilor de iluminat din bucătărie nu trebuie să fie una puternică, mai ales dacă urmezi sfaturile de mai sus și evidențiezi fiecare zonă din această încăpere cu câte un corp de iluminat sau chiar mai multe. Dacă preferi o atmosferă mai intimă, alege lumina caldă, galbenă, iar dacă vrei să te bucuri de energie constantă, mergi pe varianta luminii reci, albe, pentru bucătăria ta. Nu uita să scoți în evidență și aici anumite elemente de mobilier sau setul de porțelanuri cu care te mândrești, folosind spoturi de lumină care să le avantajeze.

Lumina din baie – cum să creezi o atmosferă unică?

Indiferent dacă baia ta are sau nu geam, e foarte important să alegi cu atenție sursele de lumină artificială pentru această încăpere, pentru a putea crea atmosfera perfectă pentru relaxare. Baia este camera unde mai toți oamenii obișnuiesc să mediteze, fie că este vorba de câteva secunde petrecute în duș sau de minute în șir savurate într-o cadă plină cu spumă.

De aceea, atunci când alegi surse de iluminat pentru baie, ține cont de sfaturile următoare:

alege aplice sau plafoniere în ton cu stilul băii tale, urmărind atât linia design-ului, cât și paleta de culori, pentru a crea o imagine cât mai aproape de perfecțiune.

folosește cât mai multe spoturi de lumină, care să redea o lumină ideală pentru machiaj sau bărbierit, în funcție de cine alege să se bucure de utilitatea lor.

Iluminarea cu LED-uri poate fi o soluție excelentă și pentru baie, dacă așezi benzile în locuri strategice ale încăperii sau de jur împrejurul tavanului.

montează și becuri cu lumină caldă, dar și unele cu lumină rece, pentru a te putea bucura de o experiență completă, în funcție de ce te pregătești să faci.

Și nu uita să lași pe marginea căzii și câteva lumânări parfumate, de a căror mireasmă și lumină caldă să te bucuri ori de câte ori simți nevoia de relaxare.

Iluminat hol – cum pui în evidență cea mai circulată încăpere din casă?

Familia, prietenii sau oaspeții de orice fel iau prima dată contact cu apartamentul sau casa ta în hol. Însă în afară de funcția de ospitalitate pe care o poate avea iluminatul holului, principalul scop al montării surselor de lumină artificială la intrarea în locuință este cea de siguranță.

În cazul unui apartament cu dimensiuni modeste, holul poate fi mult prea mic pentru a permite montarea unui candelabru sau al unei lămpi voluminoase, așa că mergi pe varianta cea mai sigură, aceea de a folosi aplice sau lustre mici. Dacă vorbim de holul unei vile generoase, corpul de iluminat central poate avea dimensiuni mult mai mari, direct proporționale cu cele ale încăperii, și poate lua forma unei lustre somptuoase, cum ar fi aceasta:

Candelabru Genoveva

Nu uita să alegi și câteva elemente de decor ale holului pe care să le scoți în evidență cu ajutorul unor benzi cu LED-uri sau spoturi, cum ar putea fi oglinda sau o poza de familie înrămată care tronează la intrarea în casă.

Iluminare mansardă – trei trucuri de care să ții cont

În funcție de destinația aleasă pentru mansarda casei tale, alegerea corpurilor de iluminat pentru această încăpere nu ar trebui să te pună în dificultate. E bine însă să ții cont de câteva sfaturi, pe care ți le-am pregătit în cele ce urmează:

nu lega toate becurile la același întrerupător – astfel, vei putea lumina doar partea din mansardă care te interesează și vei economisi, în acest fel, și bani, care altfel s-ar duce pe factura de energie electrică.

folosește variatoare pentru intensitatea luminii – doar așa poți crea o atmosferă intimă, ideală pentru vizionarea serialului preferat sau pentru o sesiune de meditație.

nu fixa becurile sau spoturile de lumină la înălțimi foarte mari – de cele mai multe ori, mansardele sunt înalte, situație în care e mai bine să luminezi spațiul cu ajutorul unor veioze și lămpi , pentru că lumina din tavan se va risipi, iar încăperea va fi întunecată.

Acestea sunt toate informațiile de care trebuie să ții cont atunci când cauți să te bucuri de cât mai multe avantaje ale corpurilor de iluminat pentru interior. Folosește-le cu încredere și creează un spațiu primitor și util la tine acasă!

  • Cristian Rusu
  • October 13,2022

Leave a Reply